Misterul mastii dacice de la Buridava

Printre cele mai importante artefacte aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie a Judeţului Vâlcea se află o mască de bronz – o operă de artă religioasă geto-dacică, descoperită în anul 1973 în cetatea de la Buridava.

Puternica fortificaţie geto-dacică, Buridava Dacică, se află amplasată la nord de pârâul Cosota şi în dreapta pârâului Sărata. Staţiunea arheologică este înconjurată de trei vârfuri de deal care, în Antichitate, au fost fortificate și pe care arheologii le-au identificat drept Cetatea 1, Cetatea 2 şi Cetatea 3. Aceste puncte sunt plasate într-un fel de potcoavă ce se deschide către Ocniţa şi vechile mine de sare. 

Pentru perioada getică, stratigrafic, au fost identificate trei niveluri culturale, dar stabilirea populaţiei din a doua vârstă a fierului în zonă a dus la ample lucrări de terasare, care au avut ca efect distrugerea straturilor arheologice anterioare. Astfel, în timpul cercetărilor arheologice au fost descoperite materiale aparţinând următoarelor culturi: cultura Sălcuţa şi orizontul toartelor pastilate din perioada eneolitică; cultura Coţofeni (aici a existat un centru de exploatare a saramurii prin procesul de brichetaj) din perioada de tranziţie spre epoca bronzului; cultura Glina şi Verbicioara din epoca bronzului şi fragmente ceramice aparţinând civilizaţiei de tip Basarabi din prima vârstă a fierului.

Colina sacră de la Buridava 

Cele mai importante artefacte arheologice aparţinând culturii geto-dacice (importuri elenistice şi romane), inclusiv masca de bronz, au fost descoperite în zona „Cetatea 1”. Aceasta este cea mai înaltă dintre cele trei puncte (cca. 600 m altitudine). În Antichitate ea avea un platou de aproximativ 100 m lungime şi 50 m lăţime. După cercetările arheologice din anul 1974 s-a dovedit că a avut un caracter sacru, coordonatorul săpăturilor, Dumitru Berciu, stabilindu-i denumirea de „Colina sacră de la Buridava”.

Descoperirea

Masca de bronz a fost descoperită în anul 1973 în cadrul unui sanctuar care, în perioada sa, a avut trei încăperi subterane (notate de cercetători cu numerele 2, 3 şi 4), cu temeliile săpate în stâncă şi trei coloane de lemn. Mai precis, piesa a fost identificată în încăperea cu numărul 3, aceasta fiind aşezată cu grijă pe peretele de vest al complexului. Sanctuarul a fost distrus de un puternic incendiu care a mistuit locuinţele de pe colină, cât şi de pe terase. Într-una dintre încăperi au fost găsite două monede din timpul primului împărat roman, Octavian Augustus, care arată că incediul s-a produs în perioada aceasta, de când datează şi masca.

Piesa este realizată dintr-o singură foaie de bronz cu o grosime de 1,5 mm (batere pe o formă de lemn după tehnica „au repoussé”), placa tăiată şi uşor bătută pe dungă, prin lovire cu ciocanul. Faţa este expresivă: bărbia rotundă şi puternic accentuată. Nasul este în linii drepte şi precise. Nările sunt sumar indicate, baza nasului dreaptă. Gura este împinsă din interior şi indicată printr-o linie orizontală. Buzele uşor reliefate, puternic strânse, accentuează gropiţele laterale. Ochii adânciţi în orbite. Sprâncene exagerat de accentuate printr-o tăietură longitudinală, încrustată ca şi tăietura verticală de pe bărbie. Gâtul are lungimea de 3,3 cm, cu marginile întoarse spre exterior. Fruntea, lată. Părul este redat prin şase bucle în manieră elenistico-romană. Urechile sunt redate prin batere şi netezire. Are patină nobilă – culoarea verde albastră.

Masca este produsul unui atelier local. Nu este o mască mortuară ca în cazul civilizaţiei greceşti; cel mai probabil, piesa reprezintă probabil pe zeul războiului, în felul zeului Ares-Marte de la greci şi romani. Nu poate fi vorba de un portret, ci de o operă de artă religioasă geto-dacică, ea fiind o divinitate bărbătească în vigoarea tinereţii. 

Începuturile muzeografiei vâlcene datează imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, prin înfiinţarea, la Râmnicu Vâlcea, în anii 1949-1950, a primului muzeu – Muzeul Regional Râmnicu Vâlcea – prin preluarea de la Liceul „Lahovari” a unor colecţii de arheologie, istorie, artă plastică, icoane, carte veche bisericească, piese de ştiinţe naturale etc. Muzeul a fost organizat iniţial în clădirea actualului muzeu de artă „Casa Simian”, transformându-se în anul 1955 în Muzeul Raional Râmnicu Vâlcea, iar din 1968 devenind Muzeul Judeţean Vâlcea. Astăzi, denumirea completă a complexului este Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, legându-se de numele eruditului arhivist şi cercetător vâlcean.

Muzeul de Istorie a Judeţului Vâlcea este adăpostit în clădirea fostei „Şcoli cu ceas”, un edificiu reprezentativ pentru oraşul Râmnic, din secolul al XIX-lea (str. Calea lui Traian, nr. 143). Colecţiile expoziţiei permanente sunt dispuse cronologic, dezvăluind vizitatorilor anii de vieţuire continuă pe aceste locuri, care se întind de-a lungul văii Oltului, la poalele Carpaţilor. Expoziţia permanentă se deschide cu mărturii arheologice din epoca paleolitică, neolitică şi din cea a epocii metalelor, expuse într-o realizare grafică modernă.

Din perioada Antichităţii, în expoziţie atrag atenţia siturile arheologice reconstituite de la Stolniceni, Ocniţa, castrul roman Arutela-Căciulata. La etajul I, expoziţia permanentă continuă cu epocile medievală, modernă şi contemporană până în anul 1945. În cadrul acesteia atrag atenţia reconstituirea tiparniţei de la mănăstirea Govora, o scenă din teatrul de război de pe Valea Oltului din anul 1916, cabinetul de numismatică etc.

Program de vizitare: toamnă-iarnă: orele 9:00-17:00; primăvară-vară: orele 10:00-18:00. Preţ bilete: 3 lei – individ/adulţi; 2 lei – elevi/studenţi; 1 leu pensionari; gratuit pentru personalul din muzee şi instituţii de profil.