Latest News

Se afișează postările cu eticheta Regi daci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Regi daci. Afișați toate postările

Un nepot al lui Decebal a ajuns Împărat Roman.


Acest gen de informații le cad greu denigratorilor culturii geto-dacice. Acest gen de informații nu vor fi găsite în cărțile de istorie, deși ar trebui să constituie capitole obligatorii, iar istoricii sistemului se vor preface că nu există sau că nu au relevanță.

Înainte ca Imperiul Roman să fie condus de DACUL Galerius (între 305 și 311 e.n.), cel care conform lui Lactantius (în lucrarea „De mortibus persecutorum”) a dorit să schimbe chiar titulatura Imperiului Roman în cea de Imperiul Dacic, un alt geto-dac a ajuns împărat roman. Este vorba de Regalianus, despre care găsim acest pasaj în lucrarea Historia Augusta (o colecție de biografii ale împăraților romani, din perioada 117-284 e.n.):

„Regalianus îndeplinea funcția de comandant militar în Iliria și a fost făcut împărat (a domnit între 258-268 e.n. – n.m.). Autorii acestei fapte au fost locuitorii din Moesia (Dobrogea și nordul Bulgariei – n.m.). Acest Regalianus a fost un bărbat priceput în treburile militare și suspect lui Galienus (Împărat roman – n.m.) încă de mai nainte, deorece părea că este demn de domnie. Se spune că el era de neam dacic și chiar rudă cu însuși Decebal.„


Moneda cu chipul lui Regalianus

Desigur, Galerius și Regalianus nu sunt singurii împărați romani de origine geto-dacică. Numărul celor cu rădăcini traco-geto-dacice se ridică la câteva zeci, printre ei fiind și uriașul (la propriu) Maximin Tracul, ciobanul devenit militar și apoi Împărat Roman, un om care avea aproape 2,5 metri înălțime.

Cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia, Burebista

„Boerebistas, barbat get, luand conducerea neamului sau, a ridicat pe oamenii acestia ticalositi de nesfarsitele razboaie si i-a indreptat prin abstinenta si sobrietate si ascultare de porunci, asa incat, in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine; ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani pentru ca trecea Istrul fara frica, pradand Tracia pana in Macedonia si Iliria, iar pe celti, cei ce se amestecasera cu tracii si cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum si pe taurisci, i-a nimicit cu desavarsire...” – Strabon, Geographia.

Nicicand nu au avut tracii, fie ei daci sau de alta sorginte, un lider mai impunator si mai influent decat a fost Burebista. Nu sunt cuvintele autorului acestui articol ci ale contemporanilor sai, locuitorii cetatii Dionysopolis, Balcicul de astazi, cei care il numeau cu mandrie "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia". Este regretabil faptul ca, astazi, sursele care sa ne redea adevarata complexitate a geniului lui Burebista, dimensiunile reale, fizice sau morale ale marelui rege trac, lipsesc cu desavarsire. Au ramas doar ecourile faptelor sale in operele unora dintre cei mai ilustri istorici antici, acestea fiind, de fapt, singurele date pe care le detinem. Suficient, insa, pentru a ne crea o imagine despre personalitatea remarcabila a celui care a influentat decisiv istoria in urma cu mai bine de doua milenii.



Pastrand proportiile, putem compara pe "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia" chiar cu Alexandru Macedon... un lider ce a reusit intr-un timp foarte scurt sa ii uneasca pe cei de un neam cu el, sa supuna semintii indepartate si sa sfarseasca neinfrant in lupta o existenta demna de marile personalitati ale istoriei. Si tot asemenea lui Alexandru Macedon, Burebista a luat odata cu el ceea ce realizase. Ucisi in urma unor comploturi, cei doi monarhi nu au lasat in urma imperiile pe care le creasera, acestea fiind sfasiate si impartite intre cei care le-au urmat la conducere.

Cine a fost, insa, Burebista, care au fost realizarile sale si cine au fost personajele cheie care i-au influentat decisiv actiunile, va invit sa descoperim impreuna in cele ce urmeaza.

Burebista - un personaj enigmatic
Aproape orice manual de istorie, in special din seria celor post-decembriste, sustinea ca Burebista, marele rege al daco-getilor s-a inscaunat rege in anul 82 i.Hr si a cazut prada unui complot al nobililor in anul 44 i.Hr., acelasi an in care isi pierdea viata, intr-un mod similar, Iulius Cezar. Chiar daca nu sunt departe de adevar, astfel de afirmatii sunt, insa, nesigure. Cu siguranta ca atari probleme nu s-ar fi ridicat daca, din operele istoricilor antici care s-au ocupat cu istoria dacilor, s-ar fi pastrat macar una. Poate cea mai importanta dintre aceste lucrari, "Istoria Getilor", scrisa de Dion din Prusa (cca 40-120 d.Hr) sau Dion Chrysostomos (Gura de Aur), asa cum mai era cunoscut istoricul antic, mai exista inca in secolul al VI-lea d.Hr., dupa cum afirma un alt istoric important, gotul Iordanes. Chiar daca acesta din urma face o grava confuzie confundandu-i pe goti cu geti, cel mai probabil in ideea de a gasi pentru neamul sau un trecut stralucit, informatiile preluate de acesta din opera lui Dion Chrysostomos sunt in masura sa faca oarecare lumina asupra trecutului lui Burebista:
"Apoi, in vreme ce la goti (geti) domnea Buruista, a venit in Gotia (Getia) Deceneu, pe vremea cand Sylla a pus mana pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Buruista i-a acordat o putere aproape regala. Dupa sfatul acestuia, gotii (getii) au inceput sa pustiasca pamanturile germanilor pe care acum le stapanesc francii".



Se intelege astfel ca Burebista domnea deja in anul 82 i.Hr., an in care Sylla lua titlul de dictator la Roma. Ca inscaunarea sa nu putea fi departe de aceasta data o arata insasi durata domniei lui. Numai daca presupunem ca moartea sa a avut loc in anul 44 d.Hr, si avem deja 38 de ani in care Burebista a stapanit peste intregul neam al daco-getilor. Cu atat mai mult daca sustinem acea opinie a istoricilor care afirma ca tragicul sfarsit al regelui dac a avut loc cu putin timp inainte de razboaiele panonice ale lui Octavianus (35-33 i.Hr). Evident, o domnie atat de indelungata nu era ceva neobisnuit pentru lumea antica. Acelasi Iordanes vorbeste de un urmas al lui Burebista, Scorilo/Coryllus, ce a condus destinele dacilor timp de 40 de ani. Teres, regele odrisilor (traci din sudul Dunarii), a trait nu mai putin de 92 de ani, dupa cum sustine istoricul Theopompos, iar contemporanul lui Burebista, Mithridades al VI-lea Eupator a domnit 48 de ani (111-63 i.Hr.). Chiar daca nu il putem alatura regilor din sudul si nordul Dunarii, trebuie amintit si monarhul cu cea mai lunga domnie din istoria omenirii, anticul faraon Pepi al II-lea Neferkare, cel care a stat in fruntea Egiptului pentru nu mai putin de 94 de ani (cca. 2278 - 2184 i.Hr.).



Nu trebuie uitata, insa, nici acea parte a istoricilor care neaga vehement veridicitatea scrierilor lui Iordanes si implicit ca Burebista ar fi fost un rege al dacilor in anul 82 i.Hr. Opinia acestora se bazeaza pe un document contemporan cu monarhul daco-get, stela ridicata in cinstea diplomatului Acornion din Dionysopolis (Balcicul de azi). Acornion, un apropiat al lui Burebista, este pomenit cu cinste de catre locuitorii Dionysopolisului, ca unul dintre cei mai de seama cetateni, iar printre faptele sale se numara si o misiune diplomatica efectuata undeva intre anii 70-62 i.Hr., la tatal unui important rege dac, in cetatea Argedava (o locatie inca neidentificata, aflata probabil undeva pe cursul raului Arges). De aici si pana la supozitia ca este vorba de o misiune pe langa tatal lui Burebista, nu a mai fost decat un pas, ceea ce ar echivala cu o restrangere substantiala a anilor de domnie ai acestuia. Informatia este, insa, supusa unor opinii total divergente in randul oamenilor de stiinta, nu putini fiind aceia care sustin ca regele la care soseste Acornion in calatoria sa este chiar Burebista. De altfel, prietenia durabila si ajutorul reciproc dintre cei doi sunt bine cunoscute. Mai mult, razboaiele lui Burebista cu celtii, care au loc in jurul anului 60 i.Hr., se petrec dupa unirea triburilor dace, eveniment care nu putea fi realizat intr-un timp extrem de scurt.

Cu siguranta, insa, ca faptele marelui rege sunt mult mai importante decat biografia sa inca neelucidata.

Cei trei colosi ai Europei si cosmarul celtilor
Premizele pentru o unire a triburilor dacice intr-un singur neam erau deja create in momentul venirii la tron a lui Burebista. Izvoarele vremii arata, fara putinta de tagada, o migratie a clasei razboinice dace din nordul Dunarii catre Transilvania, acolo unde se naste un puternic centru politico-religios al stramosilor nostri. In Germania, Ariovistus incercase unirea triburilor germanice impotriva Romei, in timp ce Mithridades al VI-lea Eupator intemeiase in Asia Mica un stat puternic si intins, ce se dorea un adversar pe masura Cetatii Eterne. Roma isi amplifica tendintele expansioniste si chiar si la celti si la tracii sud-dunareni aparusera tendintele de unificare. Dacilor nu le lipsea decat un lider de geniu, iar acesta s-a dovedit, cu prisosinta, Burebista.



Este cert ca denumirea de rege in lumea barbara desemna, mai degraba, un sef de trib sau al unei uniuni de triburi. Faptul ca Burebista este numit "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia" (un fel de rege al regilor) nu poate insemna decat ca el reusise sa se impuna in fata liderilor locali si sa ii supuna pe acestia sub o singura conducere, fapt nemaintalnit in lumea tracilor. Este foarte posibil ca Burebista sa nu fi avut de infruntat fiecare trib dacic ci, mai degraba, sa fi realizat o mare unire a unor uniuni de triburi deja existente. Ca dovada faptul ca, dupa moartea sa, Dacia ce Mare se imparte in patru, apoi cinci parti, conduse de lideri mai putin insemnati, probabil urmasii sau chiar sefii uniunilor de triburi supuse. Dar unirea dacilor intr-un singur neam nu era decat primul pas din tumultuoasa domnie a lui Burebista.



Asa cum anticipase Herodot, tracii uniti puteau fi cel mai puternic dintre neamuri, iar Burebista rivaliza de acum cu ceilalti doi colosi ramasi in lupta pentru Europa, odata cu moartea lui Mithridades al VI-lea Eupator, Ariovistus si Cezar. Armata sa numara circa 200.000 de luptatori "ticalositi de nesfarsitele razboaie", suficient cat sa il faca un rival de temut chiar si pentru Roma. De altfel, Burebista nu se teme sa ii infrunte pe gali, pe germanici si chiar pe romani. In lupta data intre anii 73-72 i.Hr de guvernatorul Antonius Hybrida cu locuitorii Histriei, locuitori sprijiniti de o armata de barbari, prezenta lui Burebista ca adversar al romanilor este una cat se poate de probabila. Era doar prima lupta a regelui daco-get cu Roma si, totodata, prima dovada pentru el ca romanii nu sunt invincibili. Luptele cele mai aprige se dau insa cu celtii razboinici aflati pe teritoriul Daciei.



O succesiune a bataliilor date de Burebista este greu de realizat. Putinele izvoare antice nu dau detalii asupra cronologiei luptelor regelui dac, mai ales ca el nu intra in atentia istoricilor greco-romani decat in momentul in care era evident ca Dacia devenise o problema spinoasa pentru "lumea civilizata". Cel mai probabil, Burebista a declansat razboiul impotriva boiilor si tauriscilor aflati sub conducerea lui Critasiros in dorinta de a elibera vestul Daciei de amenintarea si jafurile continue ale celtilor. Insusi Strabon afirma ca, dupa ce cucerisera Roma in anul 390 i.Hr, si dupa izgonirea lui de catre romani "boiii se stramutasera langa Istru, traind amestecati cu tauriscii si razboindu-se cu dacii, pana cand acestia le-au sters neamul de pe fata pamantului". Acelasi Strabon sustine ca Burebista a "pustiit pe celtii care erau amestecati cu tracii si cu ilirii si a nimicit pe de-a-ntregul pe boiii aflati sub conducerea lui Critasiros si pe taurisci". Atat de crunta a fost razbunarea lui Burebista incat pamantul celtilor boii, anarti si taurisci a ramas loc de pasunat pentru neamurile vecine. Cu toate acestea, chiar si Strabon se lasa uneori purtat de exaltare. Faptul ca boiii nu au fost exterminati, asa cum sustine istoricul antic, o confirma insusi Iulius Cezar, cel care ii descrie pe celtii supravietuitori incercand sa scape de napasta dacilor si cautand aliante cu triburile galice pentru a prada din nou. In plus, boiii sunt cei care au dat numele Boemiei de astazi.



Nu la fel stau lucrurile si cu scordiscii aflati la gurile Tisei. Fosti aliati ai dacilor in campaniile de jaf de la sudul Dunarii, ei devin adversari ai lui Burebista si sunt aproape stersi din istorie de uriasa armata a dacilor. Ca astfel au stat lucrurile, o poate explica orice strateg militar. Este greu de imaginat ca, atata vreme cat Roma era principalul advesar al lui Burebista, acesta sa fi incercat o campanie impotriva latinilor stiind ca poate fi impresurat de celtii cei razboinci si imprevizibili. Doar un nebun ar fi riscat un razboi pe cel putin doua fronturi, astfel ca, o campanie indreptata initial spre celti si apoi spre cetatile de la Marea Neagra si catre Balcani este cea mai plauzibila desfasurare a lucrurilor.

Cele mai sangeroase lupte ale lui Burebista se incheiasera. Dacia fusese eliberata de pericolul celt dar, pentru regele dac, misiunea sa in fruntea dacilor era departe de a se fi incheiat. Ducand o politica expansionista demna doar de marii luptatori ai Antichitatii, el isi indreapta atentia catre bogatele colonii grecesti de la malul Marii Negre. In anul 55 i.Hr, cetatea Olbia de la gurile Bugului este prima care se pleaca in fata dacilor. Urmeaza Tyras, Histria (acolo unde Burebista arde din temelii cetatea ce cutezase sa il infrunte), Tomisul si Mesembria. Alte cetati refuza lupta si se predau pasnic, asa cum se intampla cu locuitorii Dyonisopolisului. Muntii Haemus sunt si ei trecuti in stapanirea regelui neinvins al daco-getilor. De acum, conflictul cu Roma parea inevitabil.



Sfidand practic pericolul, Burebista intreprinde campanii de jaf in Macedonia si Iliria, acolo unde romanii se vad nevoiti sa se recunoasca infranti. Mai mult, monarhul dac incearca sa influenteze politica Romei si se implica puternic in razboiul dintre Pompei si Cezar. Acelasi Acornion din Dyonisopolis este omul care negociaza din umbra cu Pompei in favoarea dacilor. Privita astazi ca o eroare, alegerea lui Burebista a fost, insa, una cat se poate de logica la momentul respectiv. Cezar avea toti sortii impotriva sa. Pierduse prima batalie impotriva lui Pompei, iar acesta din urma se autointitula deja lider al Romei. Mai mult, intr-un discurs public el lasa de inteles ca se baza pe ajutorul unui puternic rege barbar. Cine altul sa fie puternicul sustinator al romanului daca nu dacul Burebista?

Istoria nu este, insa, una previzibila. Desi o armata numeroasa a dacilor marsaluia in ajutorul lui Pompei, Cezar anticipase pericolul si atacase fara sa mai stea pe ganduri. La Pharsalos, el obtine o victorie ce avea sa schimbe fata lumii pentru totdeauna. Nu putem decat sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca razboinicii daci ar fi ajuns la timp in ajutorul lui Pompei. Drept raspuns, noul lider al Romei nu se gandea decat la razbunare. In Macedonia, el maseaza o armata uriasa, circa 150.000 de legionari, cu mult mai mult decat i-au fost nevoie pentru a cuceri Galia. Singurul sau gand era acela de a da o lectie cutezatorului rege dac. Nu apuca sa isi duca planul la indeplinire. Este ucis in anul 44 i.Hr, in urma unui complot al senatorilor. La scurt timp, Burebista cade prada unui complot similar pus la cale, cel mai probabil, de regii daci pe care ii supusese. Dacia este sfasiata aproape imediat in patru parti, apoi in cinci, asa cum ne spune istoricul Strabon. In Transilvania, acolo unde preotul Decenu preluase puterea regelui si acolo unde se gasea cea mai puternica factiune dacica, avea sa se nasca, cat de curand, un alt rege pe masura lui Burebista… nimeni altul decat Diurpaneus - Decebal.

El, marele rege Burebista, isi ocupase deja locul printre zeii neamului sau.



Regii uitati ai geto-dacilor : TIAMARCOS

Dinast geto-dac ce a domnit în zona Buridavei.
Pe teritoriul localităţilor Ocniţa şi Cosota (Ocnele Mari, Vâlcea) a fost indentificat un mare complex arheologic a cărui cercetare încă nu s-a încheiat. Cetatea este situată la altitudinea de 600 m, pe o înălţime în formă de potcoavă, în sistemul de apărare al căreia, pe lângă valuri de pământ şi palisade de lemn intră şi ziduri de piatră fasonată.

Necropola aşezării e situată la poalele uneia dintre coline, şi e compusă din morminte de incineraţie, fără tumuli şi din gropi simple sau doar urne, toate în număr de cca.100. Cetatea mai dispunea de ateliere de prelucrare a fierului, a pietrei, a bronzului şi a argintului.

Dar caracteristica cea mai evidentă a cetăţii o constituie edificiul supranumit „palatul”. Acest palat avea mai multe încăperi subterane, săpate în stâncă, singurele dealtfel păstrate, pentru că restul clădirii a fost de lemn şi a căzut pradă unui violent incendiu care a distrus aşezarea. În încăperile subterane s-a descoperit un bogat şi variat material arheologic constând în ceramică, lucrată cu mâna sau la roată, de diferite tipuri şi forme, apoi podoabe, unelte, arme şi monezi, atât denari romani cât şi monede autohtone!

Pe baza acestor descoperiri, întregul complex poate fi aproximativ încadrat între sec. II a.Chr. şi sec. I p.Chr.. Complexul reprezintă una din acele dava dacice şi a fost indentificat cu Buridava, aşezare menţionată în izvoarele romane ca importantă aşezare situată pe drumul ce lega Romula peste Carpaţi de Caput Stenarum. Geograful Ptolemeu menţionează în zonă, tribul dacic buridavenses.

În anul 1973, într-una din încăperile subterane ale edificiului, s-au descoperit fragmente dintr-un chiup mare, vas pentru păstrarea proviziilor, care poartă o inscripţie. Sub buza acestuia, înainte de ardere s-a scris:

BASILE [US] TIAMARCO [S]-

scrisă cu caractere greceşti, (conf. I.I.Russu, 1976) care se traduce prin:

„vasul regelui Tiamarcos”

în cazul în care este vorba de genitiv (terminaţia celor două cuvinte lipsind) sau la nominativ:

„regele Tiamarcos”



ca proprietar al atelierului în care s-a lucrat vasul. Pe cât de irelevantă în sine este terminaţia, pe atât de interesantă este menţionarea, într-o scriere autentică, contemporană, a unui rege geto-dac Tiamarcos, în nord-vestul Olteniei, pe locul viitoarei Dacia Malvensis! I.I.Russu confirmă că numele dinastului dac este de cea mai pură factură tracică şi tot el, este cel care a descifrat inscripţia.



În subsolul aceleiaşi clădiri s-au mai descoperit numeroase vase şi obiecte care datează din a doua jumătate a sec. I a.Chr. şi primul deceniu al secolului următor, iar sfârşitul întregii cetăţi este legat cronologic, de monedele împăratului Augustus. Aşadar regele Tiamarcos a domnit în răstimpul cuprins între a doua jumătate a sec. I a.Chr. şi începutul celui următor, fără însă al putea preciza exact.

El se încadrează deci în galeria de regi daci, urmaşi ai marelui Burebista. Din vasta stăpânire a lui Burebista împărţită la moartea acestuia în „atunci în patru părţi, iar mai târziu în cinci” după cum spune Strabon, s-au desprins zone mai mari sau mai mici peste care au stăpânit diverşi regi.

Dacă cei din Dobrogea sunt cunoscuţi datorită izvoarelor literare antice, iată că un rege dac, care a domnit peste dacii din zona Vâlcei şi a Argeşului, este cunoscut datorită unui izvor scris local. Fără să se poată preciza exact mărimea regatului acestui rege, putem spune că centrul puterii sale, antica Buridava, se afla pe locul unde azi se află Ocnele Mari-Vâlcea, locul unde s-a descoperit vasul ce îi poartă inscripţionat numele.

sursa: http://www.enciclopedia-dacica.ro

Cotiso, alt rege dac implicat in politica Imperiului Roman

Cel puțin trei dintre regii daci au fost considerați de romani drept un pericol pentru stabilitatea sau chiar existența Romei. Primul a fost marele Burebista, cel care stăpânea un teritoriu de câteva ori mai mare decât România de astăzi și care avea o armată comparabilă cu cea a Romei cuceritoare. O confruntare dintre cele două  forțe militare ale antichității europene ar fi putut schimba radical istoria Europei. O victorie absolut posibilă a geto-dacilor ar fi eliminat din istorie viitorul Imperiu Roman. Ca urmare a faptului că atât Cezar, cât și Burebista, au fost asasinați în acelați an, 44 î. Chr., această epică confruntare nu a mai avut loc…

Ultimul mare rege cunoscut al dacilor, Decebal, a fost de asemenea o mare durere de cap pentru romani. După ce a decimat armata lui Fuscus în anul 87 d. Chr., Decebal a reușit să obțină în anul 89 d. Chr. de la Împăratul Domițian o pace extrem de avantajoasă. Termenii acesteia presupuneau, printre altele, ca romanii să le plătească dacilor anual o taxă de protecție și să le dea acestora din urmă și meșteri romani pentru ca Decebal să își construiască cetăți și orașe…

De altfel, teribilele războaie care s-au dus câțiva ani mai târziu între Decebal și noul împărat, Traian, puteau să se termine foarte prost pentru romani dacă Decebal ar fi reușit să își ducă la bun sfârșit planul care presupunea să treacă Dunărea cu armata pe timp de iarnă (în timp de Traian era în Dacia) și să invadeze Roma. Din nefericire pentru marele rege dac, Dunărea l-a trădat, gheața a fost prea subțire…

Între cei doi mari regi a mai existat unul care le-a dat fiori romanilor și care s-a amestecat, precum Burebista, în jocurile politice de la Roma. Numele lui era Cotiso și, potrivit lui Constantin C. Giurescu, era „contemporanul lui Octavian August și pare să fi stăpânit în sud-vestul Daciei” (”Istoria Românilor”). Acest rege geto-dac era la apogeul puterii sale în anul 30 î. Chr., adică la 15 ani după moartea lui Burebista…

Iată ce spune despre el Annaeus Florus „Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să se coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus şi i-a alungat pe malul de dincolo, dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, dacii nu au putut fi înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi.”

Un alt renumit scriitor latin, Horațius, scrie următoarele: “Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte  interne, să fie nimicită de către daci și etiopieni (egipteni, n.n.): aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii, n.n.) se pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”

Informații deosebit de interesante despre jocurile politice făcute de regele Cotiso, ne sunt oferite și de ziarul Adevărul: <<Regele dac şi-a creat un mare renume odată ce atât Octavian, cât şi Marc Antoniu, protagoniştii ultimului mare război civil al Romei Republicane, şi-au disputat alianţa cu acesta. Ambii pretendenţi la puterea supremă în Roma au încercat să-l atragă de partea lor pe regele dac şi pe războinicii săi. Octavian ar fi fost dispus, spun unii autori latini, să ofere mâna propriei fiice acestui rege barbar, în schimbul ajutorului militar. Mai mult decât atât, ar fi fost dispus să se căsătorească, la rândul său, cu fiica lui Cotiso, realizând o alianţă cu lumea barbară pe care romanii o găseau de neconceput.

Cotiso era al doilea rege dac care se implica în politica internă a Romei, după Burebista. Vestea că dacii s-au aliat cu unul dintre triumviri şi că ar putea invada Roma a stârnit un val de teroare în Italia. ”În timpul luptelor dintre Antoniu şi Octavian, o invazie a dacilor era o teroare constantă asupra Italiei“, se arată în ”Monumentum Ancyranum: The Deeds of Augustus”, editată de Departamentul de Istorie a Universităţii din Pennsylvania.>>

Iată cum, spre deosebire de istoria predată în școlile României, o istorie care minimalizează la maxim puterea, rolul, cultura și influența geto-dacilor în antichitate, izvoarele romane, alea scrise chiar de adversarii strămoșilor noștri, vorbesc adeseori cu teamă și respect față de geto-daci.

În final, vă mai ofer un citat edificator despre frica care i-a urmărit pe romani multă vreme:

Lucan, despre pericolul dacic (Epopeea Farsalia): “Zei cerești, țineți departe de mine această nebunie și anume ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă…”



Conform WIKIPEDIA :

Cotiso a fost un rege dac care a stăpânit în zona munților dintre Banat și Oltenia, cu o oarecare aproximație, de la începutul domniei lui Augustus (27 î.Hr.) și despre care autorul antic Florus ne spune acesta obișnuia să atace garnizoanele romane aflate pe teritoriul din sudul Dunării, atunci când aceasta era înghețată. După victoria lui Octavian în războaiele civile, romanii au luat măsuri de pedepsire a regelui dac, decapitându-l și transportând capul acestuia la Roma unde a fost arătat mulțimii ca asigurare că armata romană nu va mai fi atacată de armata dacă.
Istoricul Florus ne-a lăsat următorul pasaj privind localizarea Regelui Cotiso: Dacii trăiesc nedeslipiți de munți. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obișnuiau să coboare și să pustiască ținuturile vecine, ori de cîte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile. Împăratul Augustus a hotărît să îndepărteze această populație, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, l-a trimis pe Lentullus și i-a alungat pe malul de dincolo al Dunării; dincoace au fost așezate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânți, ci doar respinși și împrăștiați.
Cotiso este menționat și de Suetonius, într-un pasaj din biografia lui Augustus. Astfel, relatând conflictul deschis izbucnit între Octavian (viitorul împărat Augustus) și colegul său de triumvirat Marcus Antonius, istoricul-biograf scrie: M. Antonius scrie că Octavian a făgăduit-o pe Iulia mai întâi fiului său Antonius, apoi lui Cotiso, regele geților, și că tot atunci a cerut, în schimb, în căsătorie, chiar pentru el pe fiica regelui. Al treilea izvor care amintește pe acest rege este Horațiu. Într-una din odele sale, datând din anul 29 î.Hr., poetul scrie: Occidit Daci Cotisonis agmen („armata dacului Cotiso a pierit").
Conchidem că Suetoniu vorbește despre regele get Coson și nu despre Cotiso (grafia Cosini trebuie să fie o coruptelă din Cosoni), scria istoricul-arheolog citat; apoi în continuare: In cazul acesta, reconstituirea probabilă a istoriei lui ar fi, in linii mari, următoarea: ajuns la 44 î.e.n. stăpân pe o parte a moștenirii teritoriale a lui Burebista, Coson intră în legături cu Brutus care, în Macedonia, se pregătea de luptă împotriva triumvirilor. Probabil că regele get îi dăduse lui Brutus ostași, primind în schimb bani buni de aur cu numele lui, dar cu figurația luată de pe monedele generalului roman. În bătălia de la Philippi însă (42 î.e.n.), Brutus e învins și se sinucide. Dobândind de la Octavian iertare pentru neinspirata alianță cu dușmanul său, Coson ajunge în relații destul de bune cu el pentru ca, prin anii 32—31, zvonuri despre o proiectată încuscrire a lor să poată fi puse în circulație la Roma". În acest caz, Coson, rege get, ar fi diferit de Cotiso, despre care Quintus Horatius Flaccus și Florus scriu că era dac. În realitate, deosebirea între geți și daci — două ramuri ale aceluiași trunchi— nu era nicidecum atât de tranșantă, încît să se poată vorbi de doi regi diferiți. Probabil că este vorba totuși de unul și același rege, forma Coson fiind contrasă din aceea mai răspândită, Cotiso. Pentru aceasta ar mai pleda și urmele dace din Munții Orăștiei. Cotiso nu pare a fi totuși un rege al formațiunii centrale din Transilvania, deoarece — dacă dăm crezare lui Iordanes —, după Burebista, domnia au luat-o succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus. Este posibil, deci, de a-l considera un rege domnind în ținuturile de deal și munte ale Olteniei (și Banatului?). El poate fi un predecesor al acelui basileas Thiamarkos cunoscut din inscripția de pe fragmentele ceramice de la Ocnița.

Tomiris, regina uitata a dacilor

Mitologia Daciei eterne este un tezaur pe măsura capacităţii de creaţie spirituală a strămoşilor noştri, strălucitoare în sublimitatea ei; ea nu cunoaşte nici timp, nici moarte, supravieţuind în anamneza poporului român. În aceste note sumare încercăm să reconstituim imagini ale unor personalităţi care alcătuiesc lumea fascinantă a strămoşilor noştri, oferind nu numai Antichităţii, dar şi nouă, urmaşilor, personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor geto-daci.
 
Se pare, totuşi, că despre regina Tomiris ştim încă foarte puţin, unii chiar spun că despre ea ar şti mai mult occidentalii decât românii de astăzi. Din păcate, nici manualele şcolare nu mai oferă copiilor noştri suficiente repere de moralitate. Poate că Tomiris, regina massageţilor, ar fi rămas necunoscută pentru cultura europeană, dacă nu ar fi reuşit să-l învingă pe Cirus cel Mare, regele perşilor, în anul 529 î.Hr. sau 530. Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persană veche – farsı. 

El a domnit în perioada 576– – 529 î.Hr. A pus bazele Imperiului Persan şi a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al perşilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia şi regatul Noului Babilon. A unit cele două regate iraniene. Cirus voia să cucerească şi Egiptul, şi poate că l-ar fi cucerit, dacă nu ar fi existat regina geto-dacilor Tomiris, vestită prin frumuseţea ei morală, curajul şi credinţa nestrămutată în ideea de libertate.



“După ce a obţinut această victorie şi după ce a luat aşa de multă pradă de la duşmanii ei, regina Tomiris a trecut spre acea parte din Moesia, care acum se numeşte Sciţia Minor, un nume care vine de la Sciţia Mare, şi a construit cetatea Tomis pe ţărmul moesian al Pontului, după numele ei”. Aşa scrie istoricul Jordanes (Iordanes) pe la anul 551 d. H., în lucrarea “Getica sau Despre originea şi faptele geţilor”. Pe atunci era episcop şi locuia – după opinia unor istorici – undeva pe malul Dunării de Jos din Dacia. 

Got de origine, Iordanes era mai aproape de evenimentele evocate, în comparaţie cu noi, şi avea acces la documente pe care nu le vom mai găsi niciodată. Istoricul avea la dispoziţie multe izvoare dispărute astăzi, printre care şi cele 12 cărţi scrise de Cassiodorus. Mărturia lui este cea mai bună dovadă că regina Tomiris a pus bazele cetăţii Tomis. 

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Sponsor

Q&A

Social Share