. Poporul român a păstrat numeroase sărbători arhaice, unele cu totul neobişnuite în ce priveşte obiceiurile prin care erau prăznuite. Iată zece dintre cele mai ciudate astfel de sărbători.
1 Anul nou dacic
Anul Nou Dacic este sărbătorit în 30 noiembrie, în Ziua Sfântului Andrei, însă vremea sărbătorii se întinde pe trei săptămâni. Timpul ritual de desfăşurare a scenariului (14 noiembrie – 7 decembrie) cuprinde sărbători, obiceiuri, acte rituale şi practici magice dedicate lupului, totem al dacilor. Anul Nou Dacic cuprinde, printre altele, ideea morţii simbolice a divinităţii adorate (Bocetul Andreiului), ospeţe nocturne(Noaptea Strigoilor, sau Păzitul Usturoiului), excese de mâncare, băutură şi distracţie care amintesc de orgiile antice, prepararea şi consumarea alimentelor (Turta de Andrei) şi băuturilor (Covaşa) rituale, credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor, că vorbesc animalele, că se prind farmecele şi vrăjitoriile, mai ales cele de aflare a ursitei etc.”, informează etnologul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie română (Editura Univers enciclopedic gold).
2 Belitul Turcii
În 26 decembrie în unele comunităţi ale românilor din Ardeal se păstra obiceiul Belitului Turcii. Sărbătoarea este explicată ca fiind moartea violentă a Turcii, zeiţă taurină în cetele colindătorilor de Crăciun, sinonimă cu Moartea sau Înecatul Turcii. „Colindatul feciorilor se încheia a doua zi de Crăciun (26 decembrie), în centrul satului, după executarea dansului fără egal al Turcii şi omorâre aei cu bâta saucu puşca. După acest moment culminant al activităţii cetei de colindători, care marca sfârşitul Anului vechi şi naşterea Anului Nou, urmează stricarea măştii Turcii arderea sălaşului (paiele pe care au dormitfeciorii la gazda comună) şi un marespăţ funerar”, explica etnologul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie română.
3 Beţia rituală
Beţia rituală este celebrată în 9 martie prin obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin. Este un străvechi început de An Nou Agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară, potrivit etnologilor. „Starea euforică necesară depăşirii momentului critic generat de moartea şi renaşterea divinităţii la Anul Nou se putea obţine prin diferite mijloace: substanţe narcotice, dans şi beţia rituală. Se credea că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea 40 sau 44 de pahare pline cu vin, trebuia să-l guste sau să fie stropit cu el”, scrie profesorul Ion Ghinoiu. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia care poartă, în calendarul popular, diferite denumiri: moşi, sfinţi, sfintişori, măcinici.
4 Paştele Blajinilor
Blajinii sunt reprezentări mitice ale oamenilro primordiali, ale strămoşilor şi sunt celebraşi primăvara. Sărbătoarea dedicată lor se numeşte Paştele Blajinilor, iar românii o celebrau, de obicei, în ziua de luni după Duminica Tomii, a doua duminică după Paşte. Tradiţia populară i-a imaginat ca fiind oameni care trăiesc la hotarul dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului sau chiar sub pământ, informa Ion Ghinoiu. Ca înfăţişare, sunt oameni de statură mică, umblă goi şi au corpul acoperit cu păr. „Bărbaţii se întâlnesc cu femeile o dată pe an, la Paştele Blajinilor, pentru a face copii. Băieţii sunt crescuţi de mame până merg în picioare şi pot să se hrănească singuri, după care trăiesc în izolare şi asceză împreună cu bărbaţii. Sunt credincioşi, buni la suflet, blânzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău, duc o viaţă austeră, cu posturi severe. Sunt însă oameni simpli, prostuţi. nu ştiu să calculeze sărbătorile, în special Paştele, pe care îl sărbătoresc cu o întârziere de opt sau mai multe zile, când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ou roşu aruncate special de gospodine pe apă în vinerea sau sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează acolo şi noi aici Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor”, informează Dicţionarul de mitologie româneacă. În această zi credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, se întind mese festive în cimitir, lângă Biserică sau în câmp.
5 Cosmadin
Cosmadin este o reprezentare mitică celebrată, potrivit tradiţiei, la 1 iulie, în Moldova, Bucovina, Transilvania şi Banat. Numele ei provine din contopirea sfinţilor tămăduitori de boli fără bani, Cosma şi Damian, numiţi şi sfinţi doctori fără de argint. „Sărbătoarea era considerată un timp ritual favorabil pentru practicile de medicină populară şi pentru descântecele de lingoare (febra tifoidă) şi răul copiilor (epilepsia)”, informa Ion Ghinoiu.
6 Filipii
Tradiţii arhaice dedicate lupilor se păstrează în zilele de toamnă târzie. Tradiţia popular celebrează Filipii, personificări ale lupilor care apar în ceat condusă de Filipul cel Mare sau Filipul cel Şchiop, celebraţi la Ovidenie, în 21 noiembrie sau la Sântandrei, în 30 noiembrie. „În Oltenia şi Muntenia de vest zilele dedicate Filipilor de Toamnă se moşteneau în linie maternă: tânăra nevastă primea ca zestre unul sau mai mulţi filipi, zile în luna noiembrie care urmau a fi celebrate prin diferite interdicţii de muncă. În nopţile de Filipi se spunea că lupoaicele căutau cu înverşunare tăciuni aprinşi. Cele care nu reuşeau să mănânce foc, simbol universal al masculinităţii şi virilităţii, rămâneau sterpe un an dezile. Pentru ca acestea să nu afle cărbuni aprinşi să-i mănânce, şi să se înmulţească astfel peste măsură, femeile nu scoteau cenuşa din vatră şi, în niciun chip, nu împrumutau foc vecinilor în zilele de Filipi”, arată Dicţionarul de mitologie românească.
7 Iordănitul fetelor
În ziua Sfântului Ion, de 7 ianuarie, femeile au dedicată sărbătoarea iordănitului. Potrivit tradiţiei populare, Iordănitul femeilor este celebrat printr-o petrecere care păstrează amintirea manifestărilor dionisiace. „Nevestele se adunau în cete de 7-30 de persoane la o gazdă, unde aduceau alimente (ouă, făină, carne) şi băutură. După ce mâncau şi se ospătau din belşug, spunând că se iordănesc, cântau, jucau şi chiuiau, ieşeau pe drum unde făceau tot felul de năzdrăvănii: înfăşcau bărbaţii Ieşiţi întâmplător în calea lor, îi ridicau şi îi duceau cu forţa la râu sau la lac sub ameninţarea că-i aruncă în apă, încercau să-i dezbrace şi obligăndu-i să se răscumpăre, de obicei cu o vadră de vin, se urcau pe grapa de nuiele şi o trăgeau ca sania,mergeau prin case şi stropeau cu apă pe cei întâlniţi”, informa profesorul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie românească. De iordănit, normele de bună-cuviinţă ale satului tradiţional erau abolite, iar excesele de băutură şi petrecerile peste măsură erau tolerate.
8 Caii lui Sântoader
Caii lui Sântoader, sfântul celebrat în prima sâmbătă din Postul Mare, reprezintă o herghelie divină formată din opt reprezentări mitice cu chip de om şi comportament cabalin care purifică spaţiul în prima săptămână din postul Paştelui. „Fiecare zi din săptămâna Cailor lui Sântoader poartă numele unui cal Sântoaderul cel Mare sau Sântoaderul cel şchiop este invocat de fetele necăsătorite să le dea păr frumos, când scot din pământ Homanul, o plantă folosită la scalda rituală”, informa autorul dicţionarului de mitologie.
9 Macaveiul urşilor
De 1 august în Ţara Haţegului şi în zona Luncanilor (Munţii Orăştiei) o sărbătoare era dedicată împerecherii urşilor. Macaveiul Urşilor se mai numea Nunta Urşilor sau Împuiatul Urşilor. „Cu ceastă ocazie, crescătorii de animale îi dăruiau ursului o pulpă de viţel: o lăsau în locurile lui de trecere şi spuneau: „Na Ursule”. După 7 - 8 luni de gestaţie, ursoaica fată, în condiţii grele, la începutul lunii februarie, perioadă marcată în Calendarul popular de Martinii de Iarnă”, informa etnologul.
10 Ziua Peştelui
Ziua Peştelui este celebrată la 17 martie, potrivit tradiţiei. De Ziua Peştelui când se zbate ştiuca sau peştele în apă înainte de depunerea icrelor pentru înmulţire, pescarii nu ieşeau la pescuit, ajunau sau prindeau un peşte mic, îl descântau şi îl mâncau crud.
adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu