Cotiso, alt rege dac implicat in politica Imperiului Roman

Cel puțin trei dintre regii daci au fost considerați de romani drept un pericol pentru stabilitatea sau chiar existența Romei. Primul a fost marele Burebista, cel care stăpânea un teritoriu de câteva ori mai mare decât România de astăzi și care avea o armată comparabilă cu cea a Romei cuceritoare. O confruntare dintre cele două  forțe militare ale antichității europene ar fi putut schimba radical istoria Europei. O victorie absolut posibilă a geto-dacilor ar fi eliminat din istorie viitorul Imperiu Roman. Ca urmare a faptului că atât Cezar, cât și Burebista, au fost asasinați în acelați an, 44 î. Chr., această epică confruntare nu a mai avut loc…

Ultimul mare rege cunoscut al dacilor, Decebal, a fost de asemenea o mare durere de cap pentru romani. După ce a decimat armata lui Fuscus în anul 87 d. Chr., Decebal a reușit să obțină în anul 89 d. Chr. de la Împăratul Domițian o pace extrem de avantajoasă. Termenii acesteia presupuneau, printre altele, ca romanii să le plătească dacilor anual o taxă de protecție și să le dea acestora din urmă și meșteri romani pentru ca Decebal să își construiască cetăți și orașe…

De altfel, teribilele războaie care s-au dus câțiva ani mai târziu între Decebal și noul împărat, Traian, puteau să se termine foarte prost pentru romani dacă Decebal ar fi reușit să își ducă la bun sfârșit planul care presupunea să treacă Dunărea cu armata pe timp de iarnă (în timp de Traian era în Dacia) și să invadeze Roma. Din nefericire pentru marele rege dac, Dunărea l-a trădat, gheața a fost prea subțire…

Între cei doi mari regi a mai existat unul care le-a dat fiori romanilor și care s-a amestecat, precum Burebista, în jocurile politice de la Roma. Numele lui era Cotiso și, potrivit lui Constantin C. Giurescu, era „contemporanul lui Octavian August și pare să fi stăpânit în sud-vestul Daciei” (”Istoria Românilor”). Acest rege geto-dac era la apogeul puterii sale în anul 30 î. Chr., adică la 15 ani după moartea lui Burebista…

Iată ce spune despre el Annaeus Florus „Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să se coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus şi i-a alungat pe malul de dincolo, dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, dacii nu au putut fi înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi.”

Un alt renumit scriitor latin, Horațius, scrie următoarele: “Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte  interne, să fie nimicită de către daci și etiopieni (egipteni, n.n.): aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii, n.n.) se pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”

Informații deosebit de interesante despre jocurile politice făcute de regele Cotiso, ne sunt oferite și de ziarul Adevărul: <<Regele dac şi-a creat un mare renume odată ce atât Octavian, cât şi Marc Antoniu, protagoniştii ultimului mare război civil al Romei Republicane, şi-au disputat alianţa cu acesta. Ambii pretendenţi la puterea supremă în Roma au încercat să-l atragă de partea lor pe regele dac şi pe războinicii săi. Octavian ar fi fost dispus, spun unii autori latini, să ofere mâna propriei fiice acestui rege barbar, în schimbul ajutorului militar. Mai mult decât atât, ar fi fost dispus să se căsătorească, la rândul său, cu fiica lui Cotiso, realizând o alianţă cu lumea barbară pe care romanii o găseau de neconceput.

Cotiso era al doilea rege dac care se implica în politica internă a Romei, după Burebista. Vestea că dacii s-au aliat cu unul dintre triumviri şi că ar putea invada Roma a stârnit un val de teroare în Italia. ”În timpul luptelor dintre Antoniu şi Octavian, o invazie a dacilor era o teroare constantă asupra Italiei“, se arată în ”Monumentum Ancyranum: The Deeds of Augustus”, editată de Departamentul de Istorie a Universităţii din Pennsylvania.>>

Iată cum, spre deosebire de istoria predată în școlile României, o istorie care minimalizează la maxim puterea, rolul, cultura și influența geto-dacilor în antichitate, izvoarele romane, alea scrise chiar de adversarii strămoșilor noștri, vorbesc adeseori cu teamă și respect față de geto-daci.

În final, vă mai ofer un citat edificator despre frica care i-a urmărit pe romani multă vreme:

Lucan, despre pericolul dacic (Epopeea Farsalia): “Zei cerești, țineți departe de mine această nebunie și anume ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă…”

Conform WIKIPEDIA :

Cotiso a fost un rege dac care a stăpânit în zona munților dintre Banat și Oltenia, cu o oarecare aproximație, de la începutul domniei lui Augustus (27 î.Hr.) și despre care autorul antic Florus ne spune acesta obișnuia să atace garnizoanele romane aflate pe teritoriul din sudul Dunării, atunci când aceasta era înghețată. După victoria lui Octavian în războaiele civile, romanii au luat măsuri de pedepsire a regelui dac, decapitându-l și transportând capul acestuia la Roma unde a fost arătat mulțimii ca asigurare că armata romană nu va mai fi atacată de armata dacă.
Istoricul Florus ne-a lăsat următorul pasaj privind localizarea Regelui Cotiso: Dacii trăiesc nedeslipiți de munți. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obișnuiau să coboare și să pustiască ținuturile vecine, ori de cîte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile. Împăratul Augustus a hotărît să îndepărteze această populație, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, l-a trimis pe Lentullus și i-a alungat pe malul de dincolo al Dunării; dincoace au fost așezate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânți, ci doar respinși și împrăștiați.
Cotiso este menționat și de Suetonius, într-un pasaj din biografia lui Augustus. Astfel, relatând conflictul deschis izbucnit între Octavian (viitorul împărat Augustus) și colegul său de triumvirat Marcus Antonius, istoricul-biograf scrie: M. Antonius scrie că Octavian a făgăduit-o pe Iulia mai întâi fiului său Antonius, apoi lui Cotiso, regele geților, și că tot atunci a cerut, în schimb, în căsătorie, chiar pentru el pe fiica regelui. Al treilea izvor care amintește pe acest rege este Horațiu. Într-una din odele sale, datând din anul 29 î.Hr., poetul scrie: Occidit Daci Cotisonis agmen („armata dacului Cotiso a pierit").
Conchidem că Suetoniu vorbește despre regele get Coson și nu despre Cotiso (grafia Cosini trebuie să fie o coruptelă din Cosoni), scria istoricul-arheolog citat; apoi în continuare: In cazul acesta, reconstituirea probabilă a istoriei lui ar fi, in linii mari, următoarea: ajuns la 44 î.e.n. stăpân pe o parte a moștenirii teritoriale a lui Burebista, Coson intră în legături cu Brutus care, în Macedonia, se pregătea de luptă împotriva triumvirilor. Probabil că regele get îi dăduse lui Brutus ostași, primind în schimb bani buni de aur cu numele lui, dar cu figurația luată de pe monedele generalului roman. În bătălia de la Philippi însă (42 î.e.n.), Brutus e învins și se sinucide. Dobândind de la Octavian iertare pentru neinspirata alianță cu dușmanul său, Coson ajunge în relații destul de bune cu el pentru ca, prin anii 32—31, zvonuri despre o proiectată încuscrire a lor să poată fi puse în circulație la Roma". În acest caz, Coson, rege get, ar fi diferit de Cotiso, despre care Quintus Horatius Flaccus și Florus scriu că era dac. În realitate, deosebirea între geți și daci — două ramuri ale aceluiași trunchi— nu era nicidecum atât de tranșantă, încît să se poată vorbi de doi regi diferiți. Probabil că este vorba totuși de unul și același rege, forma Coson fiind contrasă din aceea mai răspândită, Cotiso. Pentru aceasta ar mai pleda și urmele dace din Munții Orăștiei. Cotiso nu pare a fi totuși un rege al formațiunii centrale din Transilvania, deoarece — dacă dăm crezare lui Iordanes —, după Burebista, domnia au luat-o succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus. Este posibil, deci, de a-l considera un rege domnind în ținuturile de deal și munte ale Olteniei (și Banatului?). El poate fi un predecesor al acelui basileas Thiamarkos cunoscut din inscripția de pe fragmentele ceramice de la Ocnița.